Yoga4kids_Yoga-City-2

Yoga4kids: cele mai frecvente întrebări ale părinților

Yoga. Un cuvânt ca oricare altul. Însă, în copilăria mea, rostirea și apoi semnificația lui nu foarte clară, băga spaima în orice adult, despre noi, copiii, nici nu mai vorbesc. Pe acea vreme, orice carte, muzică, practică, de fapt cam orice ar fi putut deschide mințile oamenilor era interzis.

Prima dată când am auzit cuvântul yoga, rostit în șoaptă, a fost la sfârșitul anilor ’70. Aveam vreo 10 ani, eram cu mama într-o vizită la niște prieteni de-ai ei și stăteam pe niște perne aruncate pe parchet, la lumina pâlpâitoare a unor lumânări. Nu i-am dat mare importanță, eram mai atentă la modul în care se scurgea ceara roșie pe o sticlă verde, de-un litru, de apă minerală. Așa era moda atunci, se puneau lumânări divers colorate, în gura sticlelor, iar ceara fierbinte sculpta forme interesante care se suprapuneau cu fiecare schimbare de lumânare. Trendul era cumva generat și de raționalizarea consumului de energie electrică, însă eu habar nu aveam, găseam atmosfera foarte cool.

Copiii de atunci sunt părinții de acum și, dacă au avut experiențe similare cu cea de mai sus, pot privi cu scepticism practica yoga în general, iar cea pentru copii, în mod special. Spun asta, pentru că, la clasele de Yoga4kids pe care le susțin, m-am lovit de tot felul de întrebări ale părinților. În cele ce urmează, încerc să răspund câtorva dintre ele.

Cum convingi un copil să facă yoga?

Nu îl conving. Nici nu încerc să îl conving. Trebuie doar să vină la o clasă și se convinge singur. Copiii de acum sunt conectați la un flux de informații pe care noi nu l-am avut. Și nu mă refer la internet, ci la informațiile cu care vin pe Pământ. Pentru ei yoga este ceva firesc, normal, și mai corect, natural. Mulți dintre cei care au venit pentru prima dată la clasa mea, și-au luat singurei salteluța, s-au așezat în lotus, au unit degețelele de la mânuțe și au închis ochii înainte de a le spune eu ce să facă.

Bine, bine, dar cum îi explic ce înseamnă yoga?

Nu îi da prea multe amănunte. Pentru el este suficient să știe că mami sau tati practică yoga, sau că Yogi The Bear este mare fan. Deși s-ar putea să știe mai multe lucruri decât îți închipui. Fii-mea mi-a povestit despre chakre după ce a aflat din desenul animat pentru copii, Avatar.

La clasele mele, le spun că practicăm yoga pentru că ne ajută să aliniem trupul, mintea și sufletul, și le facem să lucreze împreună. Dacă noi, adulții, am cam uitat faptul că suntem un întreg, copiii știu clar când le vorbește mintea, sufletul sau trupul. Dacă însoțești cuvintele de gesturi, vor pătrunde mai ușor înțelesul lor. Yoga înseamnă uniune între trup, te îmbrățișezi singur, minte, cuprinzi capul între palme, și suflet, unești palmele în dreptul inimii.

Cum este yoga pentru copii? Ca la adulți? Cum stau ei “cuminți” la relaxare?

Yoga este una singură pentru toată lumea, doar că posturile sunt adaptate vârstei copiilor și nu sunt menținute prea mult. Câteodată, la cei mai mici, 5 secunde pot înseamna o veșnicie. Yoga pentru copii este amuzantă, se dansează, se fac jocuri, se spun povești cunoscute sau se inventează unele noi, secvențele de yoga dinamice sunt urmate de cele calme.

Muzica antrenantă, de cea calmă. Dansul dezlănțuit, de menținerea unei posturi cât număr până la 5. Provocarea cea mai mare este însă, momentul relaxării, atunci când copiii se întind pe salteluțe, închid ochii și călătoresc cu puterea minții pe unde își doresc. Și, da, stau “cuminți” la relaxare pentru că după primele clase învață că respirația corectă face minuni cu furtunile din minte, suflet sau corp.

Cu ce trebuie să vină la clasă?

Cu haine comode, de preferat din fibre naturale, o sticlă cu apă, tălpițe goale și sufletul lui minunat de copil. Atât. Este suficient.

Ar fi bine să vină și mama sau tata cu el?

Depinde de vârstă. Între 2 și 4 ani, la clase participă copilul împreună cu unul dintre părinți. Dar după vârsta de 4 ani, dacă este obișnuit să stea fără părinți timp de o oră, este indicat să fie lăsat singur la clasă. Dacă, însă, dorește să îl însoțească mama sau tata, regula este ca părintele să devină copil și să facă tot ce se face la clasă, nu să stea deoparte.

Recomandarea este să participe singur pentru că în prezența părinților, copiii pot să nu se manifeste liber din diverse motive. Pentru copil, clasa de yoga este exclusiv timpul său, spațiului său unde nu este judecat sau corectat și este liber să se exprime.

Există contraindicații?

În principiu, oricine poate practica yoga, prin urmare, orice copil poate face yoga fără probleme. Dacă însă există diverse afecțiuni, instructorul trebuie informat înainte de începerea clasei. În cazul în care practicați acasă, împreună, și ai îndoieli, cere părerea unui medic.

De la ce vârstă se poate practica yoga?

Din burtica mamei. Există Prenatal Yoga adaptată special femeilor însărcinate, asta însemnând că bebelușul poate face cunoștință cu yoga. După naștere, mama executa diverse posturi împreună cu bebelușul, asigurându-i capul. Există și clase speciale conduse de un instructor, dar mama poate face și acasă yoga cu bebe. Cel mai important lucru nu este executarea corectă sau într-o anumită ordine a posturilor, ci interacțiunea dintre mamă și bebe. Secvențele se lucrează ochi în ochi, piele pe piele, zâmbete peste zâmbete și pupici peste pupici.

Noi nu practicăm yoga, dar copilul dorește să facem acasă, împreună. Ce facem?

Este minunat! Mergeți împreună la o clasă de yoga pentru copii pentru inspirație, caută pe internet cărți și articole în care sunt prezentate posturi adaptate vârstei sau accesează baza de filme YouTube. Important este să nu îl refuzi, copiii sunt foarte fericiți atunci când se joacă cu părinții, iar Salutul Soarelui executat față în față, chiar și la 9 seara când ajungi acasă, îl face să se simtă iubit și acceptat pentru ceea ce este.

Faceți chestii oculte? Spirale, ceva?

Din nefericire, încă mi se pun astfel de întrebări. Răspunsul meu este de fiecare dată același. Yoga nu este o religie, dovada fiind chiar diversitatea religioasă a practicanților din întreaga lume. Yoga este o știință care există pe Pământ de aproape 6000 de ani și care, în ultimii ani, și-a dovedit multele beneficii pe care le are asupra sănătății fizice, mentale și emoționale.

În prezent, yoga se folosește ca terapie în diverse afecțiuni grave precum cancerul, autismul sau obezitatea. Soldații reveniți de pe front sunt tratați de sindrom post-traumatic prin yoga. Și multe altele.

Nu mai ascultați păreri neavizate. Căutați singuri dovezile de care aveți nevoie, fiecare are filtrul lui personal, cea mai corectă părere este cea pe care ți-o faci singur, pe baza studiului personal. Informația este la un click distanță, nu la colțul străzii.

Surse: 12345678


LILIANA YOGA CITY

Am lucrat în presa TV și glossy foarte mulți ani, din 1997 până în 2011, iar prin 2012 am decis să fac o schimbare în parcursul meu profesional și m-am făcut instructor de yoga pentru copii. Prima certificare este Joga Moka, Budapesta, iar a doua, Rainbow Kids Yoga, școală certificată Yoga Alliance.

De atunci, mi-am luat certificarea ca instructor de fitness-aerobic și Pilates, și anul acesta voi face și cursul de instructor yoga pentru adulți.

Unde o urmărim pe Liliana?

Predă Yoga: aici și aici.

Citim articolele ei de pe blog sau o urmărim pe Facebook.

Sursa: yogacity.ro

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...

PRIMEȘTE VERDELE PE MAIL


Inscrie-te aici daca vrei sa primesti ultimele noutati pe mail.

Leave a Reply